marți, 7 mai 2013

Despre trufie - cu Pleşu şi Liiceanu


Iată mai jos in documentar, doi oameni de cultură români, Plesu si Liiceanu, care spun lucruri de o mare forță spirituală și de la care și eu și liderii și pastorii și învățătorii de la mesaj avem multe de învățat. 

În timp ce ascultați ce spun ei, gândiți-vă la istoria noastră în mesaj, la unele idei arogante care ni s-au spus, si la întâmplările ce au avut loc in ultimii 25 de ani. 

Mândria, încăpățânarea, lipsa unei simple bunăvoințe omenești, creștinești au făcut mult rău pretutindeni unde mesajul radicalizat a lui WMB a fost introdus. 

In loc sa crestem, ne-am risipit. In locul infratirii sfinte si biblice, membrii familiei spirituale a Domnului, nu isi vorbesc cu ani de zile unii celorlalti, unii au ajuns betivi, nici ca ne-a pasat de ei, altii divortati, nici ca am miscat vreun deget, altii in mormant lasand copii orfani in urma lor, Dumnezeu nu ne-a putut misca inspre ei cu bunatatea lui Cristos la cât de catâri suntem. Altii sunt deprimati si singuratici sufera in tacere, unii prin spitale, altii prin mari greutati, in timp ce noi ne dam cu pumnul in piept ca suntem MIREASA lui Isus. Câtă trufie este ascunsa in acest stil de gandire si viata! Eu vad ca e aroganta, goliciune sufleteasca.


Altii nu au ce lucra, nu au ce manca, nu au un mentor intelept, nu au un pastor care e un lider real, nu un functionar religios al Mesajului, altii sunt nedreptatiti in tot felul de judecati nedrepte, ironii, abuzati verbal, ironizati, respinsi, doar pentru ca nu sunt pe placul grupurilor de elita din adunare, sau nu au bani, nu au vile, nu au relatii, nu par foarte spirituali, acestia vin la adunare iar dupa serviciu divin, pleaca tot asa cum a venit, poate si mai goi, poate mai munciti de teama, de ispite si probleme. 

Au ascultat un predicator care țipă și propovăduieste sec si care înalță în vorbirea lui semi-manipulativă, pe un om care a murit acum 60 de ani. 

Sa recunoastem, se poate face mult, mult, bine, daca Isus devine Domn nu intr-un verset biblic doar, ci in stabilirea realitatii existentei si scopului adunarii lui Dumnezeu. 


Dacă sunteți sinceri cu voi înșivă veți observa cât de mult bine se putea face în armonie cu Sfânta Scriptură și cu voia lui Dumnezeu dacă nu exista acest lucru între noi în ultimii 25 de ani. Mandria, orgoliul si confuzia.


Dacă am fi pus Biblia și principiile creștine, caracterul extraordinar de bun, bland, smerit, cald, real, flexibil, al Domnului Isus mai presus de toate cele care ne-au dezbinat și îndepărtat de Dumnezeu și unii de alții ar fi fost cu totul altceva. Am fi fost cel mai binecuvantat popor al acestei natiuni si prin noi ca si prin primii crestini, AR FI CURS RAURILE VINDECARII, MANTUIRII, ELIBERARII, FERICIRII pretutindeni in Cluj, Bucuresti, si toata tara trebuia sa marturiseasca ca DUMNEZEU ESTE CU NOI.


Poate râdeți mulți dintre voi, e ok, dar vă spun am văzut că atunci când un om pe lângă spiritualitatea lui acumulează și cultura și crește în statură armonios devine o mare binecuvântare pentru cei din jurul lui. Pe de alta parte am vazut la mesaj, oamenii religiosi cat Everestul, dar cei care lipsiti de cele mai elementare notiuni ale bunului simt si intelepciunii, sunt mediocrii, superficiali, aroganti si cu nasul pe sus.

De ce, daca avem pretentii atat de inalte, nu noi le dăm lecții oamenilor de cultura, inteligentilor și tuturor? 

De ce suntem fara nici un impact in societate în general ci ei ne dau nouă lectii? 

Ca "Mireasă", ca o Biserica Super-rasa, cum se pretinde, unde sunt lucrarile spirituale si dovezile despre smerenie, bunătate și restul roadelor si darurilor Duhului Sfânt?

Biblia spune că primii creștinii erau plăcuți înaintea lui Dumnezeu și înaintea tuturor oamenilor. Biserica era bine organizata si puternica datorita intelepciunii duhovnicesti sub calauzirea Duhului Sfant. 

Ei și Domnul erau plini de înțelepciune și închideau gura altora cu înțelepciunea lor și învățau pe oameni lucrurile extraordinare ale Împărăției, nu politici religioase si istorice din Epocile bisericilor sau catastrofele și evenimente politice de la BBC, CNN si ProTV. Nu.


Ei nu erau o sectă fanatică, nevrotico-depresivă care predică teoria conspirației si evenimentele negative, ura față de alții care sunt diferiti, ei nu predicau izolarea și nici lauda de sine într-o manieră trufașă.

Recitind Faptele Apostolilor vad o Biserica primara extraordinară. 

Plină de Duhul Sfant, plină de iubire, de bunătate, de echilibru, de înțelepciune, care deși nu a fost scutită de probleme a învățat cum să le administreze. 

Liderii au fost capabili sa se întâlnească să dezbată probleme prezente și să decidă direcția corectă pentru adunarea lui Dumnezeu. Tot ce conta pentru ei era CE VREA DUMNEZEU DE LA EI. Nimic altceva.

Nu erau încăpățânați, că ei nu vor sa vadă pe frații lor, nu erau trufași, nu se dădeau mari de la distanță, nu au crezut ca doar ei sunt cineva si altii nu sunt nimic, CI AU HOTĂRÂT IMPREUNĂ CE E MAI BINE PENTRU POPOR CONFORM CU ADEVARUL. 

Nu pentru un grup, nu pentru o linie, nu pentru adunarea de pe strada cutare, nu pentru adunarea care are pastor pe cutare, NU. Ci pentru toti din Ierusalim si neamuri chiar, atunci cand Iacov a luat cuvantul si a dat noile indicatii pentru paganii intorsi la Domnul.

Liderii adevarati conduc oamenii inspre excelenta nu ii tine sub nivelul lor. Nu ii controleaza ci ii motiveaza. Acestia nu se tem de o dezbatere, sau de o posibila concurenta, nici nu se lasa macinati de frustrari si neiertari din trecut. Sunt barbati. Nu functia lor este baza, ci capacitatea lor mentala, spirituala, de a duce poporul inainte, inspre desavarsire. 

Fratilor nu mai stati ascunsi si piperniciti sub influenta si succesul lui Branham de acum 60 de ani ci voi insiva prin Duhul Sfant cresteti si realizati ispravi mari, ceea ce Domnul va cheama sa ispraviti.

SUNTETI OAMENII LUI DUMNEZEU PE PAMANT PENTRU A PROMOVA ADEVARUL IN DRAGOSTE SI VOI PUTETI CASTIGA CHIAR SI PE CEI RATACITI SI RAI.

VOI PUTETI ADUNA POPORUL SUB CONDUCEREA PUTERNICA A DUHULUI SFANT.

Voi va puteti cere iertare fara sa va lasati prada demonilor interiori a EGO-ului si a mandriei.

VOI INVATATI SA IERTATI CU USURINTA, NU MAI AMINTITI PROBLEMELE, SI CAUTATI SA FACETI PACE SI ASOCIERI CARE SA ADUCA PROPASIRE SI BUNASTARE POPORULUI. Oh, cate avem de invatat.

Orice om care scapa de trufie va face aceste lucruri. 

Asta este recunoasterea calitatilor divine in noi prin care lucram si impreuna dam slava Domnului, nu folosirea unor informatii fantastice de la Branham pentru a manipula oamenii si a ne da mari ca cine suntem noi. 

Macar el a facut ceva, cat a stiut si cat a putut, dar tu care doar folosesti datele lui din mesaj SI NU FACI NIMIC semeni cu un fel de parazit, pom care nu rodeste dar se lauda, se da mare, are si beneficii mari si multe, pentru ca alt pom a fost roditor acum 60 de ani. 

Trufie si prostie, trufie si prostie, te vad foarte bine. 

Mi-a spus cineva recent ca Dumnezeu m-a ales sa vad eroarea din mesaj, nu pentru ca sunt mai bun decat altii, (pentru ca nici nu sunt, o confirm) ci pentru ca nu sunt un trufas, nu sunt un arogant, sunt gata sa ma pocaiesc pe loc INSTANTANEU, daca adevarul ma convinge, si ca sunt omul care cauta pacea si fratietatea, sunt pozitiv, optimist, binevoitor. Regret sincer greselile mele personale, dar mai ales cele legate de Cuvant care sunt foarte grave si cu consecinte eterne. Mi-a mai zis ca eu am fost asa de cand ma stie. Si ma stie ca de cand eram adolescent. Inca de atunci mereu cautam sa ajut si sa ridic pe altii sa le fie bine sa fie binecuvantati. Poate asa o fi, dar nu asta conteaza in primul rand. Cred ca nu am in primul rand un dar special, ci este o alegere. Am ales sa fac asta. Puteti alege sa fiti alaturi de Cuvant si nu de fals. Asa cred ca de la ideea asta de a motiva pe altii, am pornit blogul celalalt.

Da, cred ca pot merge la discutie cu pastorii si invatatorii din mesaj sau nu, fara nici o rautate si gand de cearta, ci doar sa slujesc in dragoste celor care cauta sa afle ADEVARUL, nu ceea ce ni s-a spus ca e adevarul. 

- Oricand voi doriti, eu sunt pregatit. 

- Fratilor nu e de joaca acum ca STIM CA MESAJUL NU E CE NI S-A SPUS CA E. Vremurile de nestiinta nu se pun ca pacat de neiertat. Dar acum stiti. Acum ati verificat si ati aflat ca ce spun aici pe blog nu E INVENTIE ci este REALITATEA. Din acest moment sunteti responsabili. 

Va rog din tot sufletul, nu lasati ca mandria si trufia sa va duca la pierzanie.

Trebuie cineva sa miste ceva duhovniceste odata, nu vedeti? 

Acela nu este cel care va asteptati voi sa fie ci este cel care NU VA ASTEPTATI SA FIE. Imi pare rau. 

Sper ca are dreptate fratele, si ca voi ramane mereu bun, cald, dulce, in ciuda multor probleme, jigniri, abuzuri prin care am trecut. Vreau sa fiu ceea ce vreau sa fiu. Sa NU copiez niciodata modelul arogant, infumurat al multora pe care i-am vazut in ultimii 25 de ani. 

Asa ca investesc tot mai mult in dezvoltarea mea personala, launtrica, si restul, prin harul Domnului le voi primi pe deasupra. Ma rog sa fim bine cu totii fratilor. Asta vrea Domnul.

Cred ca daca cineva are ceva bun in el este flexibil si foloseste ca si o calitate pentru binele tuturor caci stie ca ce are nu este a lui, ci este primit si asa nu are motiv de lauda de sine. Sa fii flexibil nu este compromis CU CUVANTUL CI ESTE COMPROMIS CU TRUFIA, CU ORGOLIUL. 

Unii spuneti ca nu vreti faceti compromis cu Cuvantul, dar de fapt e posibil sa va aparati trufia si infumurarea invocand fals, ca aparati adevarul. Poate nu realizati inca in ce grava situatie sunteti, dragi frati. 

Cât de departe suntem noi care am urmat sau urmam mesajul de acele lucruri deosebit de scumpe din Biserica primara. 

Ce ne-a restituit Branham? Erori, plagiate, discordie. Acestea nu sunt parti care fac parte din comorile adevarate ale poporului lui Dumnezeu. 

Eu cred că noi am deviat de la esența scopului Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos în viețile noastre și destinului nostru. 

Mi-am amintit de unele mesaje predicate de diferiti pastori romani sau predicatori straini, nu dau nume, dar ceea ce ei spuneau, pe langa anumite adevaruri, erau si inca sunt si astazi ALIMENTARI ALE EGOULUI NOSTRU. Ei incredinteaza pe toti ca ei sunt bine, iar restul sunt FALSI, si -Doamne- ce bine se simt cei de la mesaj cand aud asta. Asta nu este incurajare, asta este trufie, este alimentarea spiritului decazut de mandrie a lui lucifer.

- EI NE STIMULEAZA MANDRIA, TRUFIA, SI NU CREDINTA, NICI NADEJDEA SI DRAGOSTEA NICI ATAT (inteleg mai bine ce s-a intamplat cand ingerul decazut, lucifer, predica ingerilor decazuti trufia si infumurarea, EL NU NEGA pe Dumnezeu, ci doar ca si el e ca Dumnezeu. Aici suntem ispititi toti.) 

- NU NE STIMULAU SA FIM MAI BUNI CI SA FIM MAI RAI, MAI EXCENTRICI, MAI DISTANTI FATA DE ALTII, MAI RECI, SA NE CREDEM MAI BUNI CA ALTII, DOAR NOI SUNTEM MIREASA, NUMAI NOI SUNTEM ALESII, iar pe altii sa ii consideram ceva de jos, ceva pleava, spini, falsi, rataciti, pierduti, etc. Si noi strigam "amin, aleluiah." 

- Ca si la fr Mera la adunare si la alte adunări, ei abia asteapta ca Dumnezeu sa dovedeasca ca DOAR EI SUNT MIREASA, ALEASA, si ca numai ei vor face semne si minuni si numai ei vor fi răpitit la cer iar ceilalti "vor linge pămantul", vor pieri, vor ramane de rusine, etc.

- Iata cum 3 lucruri: 

păstorirea egoistă și imatură, 

învătătura orgolioasă și acră și 

profeția trufașă și arogantă,

i-au făcut să uite de Evanghelia mântuirii, esența creștinismului adevărat. 


Ei nici după zeci de ani, încă nu cunosc inima de tată iubitor a lui Dumnezeu și inima de frate a lui Isus, pentru cei ce cred în El, nu în Branham. Dragostea de frați si iubirea de oameni o au doar scrisă pe perete în planșa Piramidei. Dar Dumnezeu iubește oamenii, iubește păcătoșii și îi cheamă la El cu o iubire ETERNĂ, chiar și pe branhamiști Dumnezeu îi iubește și îi cheamă la El.


- Daca tu suferi de nevrotism nu ai voie sa transmiti oamenilor ca Dumnezeu este nevrotic. Daca esti un om dur nu ai dreptul sa transmiti ca Dumnezeu este ca tine. Daca esti genul de om razbunator sau arogant, mandru, si incapatanat NU AI DREPTUL SA ITI AMESTECI CARACTERUL TAU PROPRIU SI SA MINTI OAMENII CA DUMNEZEU ESTE CA TINE. Hei trezeste-te dragul meu, DUMNEZEU NU ESTE CA TINE. Ani de zile ai facut oamenii sa creada ca tu intelegi perfect toate de la Dumnezeu si ca El seamana cu tine. Nu e asa.

- Citeste in Galateni, care sunt roadele Duhului Sfant si vezi daca El este cu tine. Priveste la Fata lui Isus si afli cum este Dumnezeu.


- Tu trebuie sa cauti, sa citesti din Biblie despre cum este Domnul in adevarat, si sa ai o experienta proaspata cu Duhul Sfant. El va lua toate aceste lucruri bolnave, psiho-dramatice si intunecate din mintea si sufletul tau. Bunatatea, lumina si indurarea lui Dumnezeu sa fie cu tine, draga cititorule.


Desigur nu toti predicatori au fost asa, slava Domnului. Dar multi, foarte multi, tot mai multi vorbesc din duh de mandrie sa hraneasca orgoliul oamenilor facandu-i, inconstient, trufasi, reci, goi, nefericiti, încruntati, aroganti de nu le ajungi la nas. 


Am studiat mult si psihologia in ultimii ani si Domnul m-a ajutat sa inteleg imediat cand cineva spune ceva, de ce o spune, ce se ascunde dincolo de cuvinte, precum si care vor fi efectele cuvintelor lui celor ce le cred. 

Tatăl ceresc să ne ierte pentru ca nu am administrat echilibrat resursele primite. 

Rugamintea mea este ca El, care nu cauta la fata omului sa ne aduca inapoi la El, sa ne smulga din mainile trufiei, mandriei. 


Domnul este foarte dur cu acest gen de oamenii indiferent cine sunt ei si ce demonstreaza ei. Dumnezeu nu e interesat sa privilegieze pe nimeni, nici un nume, inger, profet, papa de la roma, PE NIMENI, ci El este mereu drept interesat sa dea tuturor, mai ales celor ce il iubesc si urmeaza, ce au nevoie pentru a propasi, pentru a creste.

Domnul Isus Insusi îi vorbeste foarte aspru chiar si ingerului orgolios al bisericii din Laodicea si ii spune ca se da mare, ca e arogant, ca are de toate ca el crede ca nu-i lipseste nimic, ii jigneste pe toti, loveste in toti, se crede mai pe sus de toti, mai sfant decat toti, mai bun decat toti, dar el nu stie ca de fapt in ochii Domnului el este orb, gol si ticalos. Faptul ca WMB a devenit tot mai izolat, singur, morocanos, faptul ca Domnul nu l-a mai mustrat, ci deja l-a avertizat cu moartea (asa ceva este foarte grav) ne arata ca Branham a dovedit ca este victima propriului EGO, propriei incapatanari, propriului orgoliu nesfarsit, nicidecum ca el a "fost respins pentru adevar." El a amestecat problemele lui personale, afectiunile lui, sentimentele lui, cu Cuvantul si de aici s-a dezorientat.

Nu va certati cu mine pentru ca DOMNUL i-o spune in față ingerului. Ce usor a fost ca WMB sa spuna ca altii sunt aia orbi, goi si ticalosi. Nici macar la acest subiect el nu a fost capabil sa vada adevarul Biblic in simplitatea acestuia. A trebuit sa suceasca din nou Cuvantul in favoarea lui.


Dar stati, cred ca asta nu i se potriveste numai ingerul bisericii din Laodicea, desi Domnul lui ii spune direct si nu altora, ci si noua, celor care l-am urmat si i-am adoptat ideile si modul lui de a privi viata si credinta. 

Sunt convins ca Domnul doreste sa ne maturizam odata, sa luam noi decizii si sa ii dam Lui orgoliul, aroganta noastra, mandria sa le schimbe cu bunatatile caracterului Sau unic si special. 

Putem invata multe din video-ul de mai jos. Va garantez mai ales cei ce invata pe altii, au nevoie sa asculte asta.

Shalom.





10 comentarii:

  1. Interesanta abordare dar oameni trufasi sunt si la noi la penticostali si in alte parti. Il admir pe Liiceanu in mod special Dumnezeu i-a dat si blindete si calm care se transmite.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pretutindeni sunt oameni si buni si rai.
    - Cei buni exista pentru a ne ajuta, cei rai exista pentru a-i ajuta noi pe ei.
    - Imi place si mie stilul lui Liiceanu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Potrivit cu majoritatea celor care urmeaza pe WB dar nu numai. Foarte tare, multumesc pentru ideile voastre Plesu si Liiceanu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Avem enorm de invatat de la oameni de valoare. Trebuie sa fim mai buni, mai smeriti, asemanatori cu Domnul nostru. De ce suntem atata de rai si uram pe toti daca difera de noi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sorine pentru ca exista indoctrinarea falsa, de aia se urasc si branhamistii intre ei, se dezbina, se vorbesc de rau, nu se accepta, nu se iubesc deloc dimpotriva.

      - Iti spun de ce desi am mai zis.

      - Pe langa altele, la mesaj se promoveaza ideea falsa pornita de la Branham si care este nebiblica dar si inumana, ca: ESTI GRESIT DACA ESTI DIFERIT.

      - De la atata confuzie si indoctrinare otravita, pentru ei este mai usor sa zica ca esti gresit daca esti diferit, decat sa caute adevarul si sa il recunoasca chiar daca ei vedeau diferit inainte.

      Frumusetea corectarii, cresterii si progresului spiritual dat de Duhul Sfant pentru fiecare, este TOTAL ANIHILAT LA EI.

      Ștergere
  5. Adevarat fr Lica !
    Iata cum 3 lucruri:
    păstorirea egoistă și imatură,
    învătătura orgolioasă și acră și
    profeția trufașă și arogantă,
    i-au făcut să uite de Evanghelia mântuirii, esența creștinismului adevărat.

    RăspundețiȘtergere
  6. In mesajul predicat de Branham cu numele "Pride" tradus "Mandria" nu spune cuvantul "pride" decat o singura data, vorbeste tot pe langa subiect. Eu speram sa dea o lovitura de moarte acestui demon arogant, dar nici vorba, nu spune nimic concret, deviaza de la subiect.

    Mandria, trufia si dispretul sunt cele mai evidente si concrete lucruri existente in miscarea mesajului.

    Daca mergi la o adunare si auzi ce vorbesc si cum vorbesc aceste 3 lucruri sunt concluzia dupa incheierea adunarii, la probabil 90% din adunari.

    Mandria naste trufia.
    Trufia naste dispret.
    Dispretul naste monstrii.
    Monstrii distrug viata pentru nu au respect fata de viata.

    RăspundețiȘtergere
  7. Parca de branhamisti si frankisti vorbesc acesti doi oameni respectati.
    Adevarat ce scrie mai sus fr Lica.

    Mandria naste trufia.
    Trufia naste dispret.
    Dispretul naste monstrii.
    Monstrii distrug viata pentru ca nu au respect fata de viata.

    RăspundețiȘtergere
  8. Si eu am sesizat asta cand am postat clipul. :)

    Intelegeti acum de ce multi oameni religiosi urasc educatia si cultura? Mai ales cei de la mesaj tuna impotriva la acestea...stiti de ce?

    Deoarece oamenii prosti sunt usor de manipulat si controlat si in religie si in politica.

    Un om prost nu poate sa stie ca Branham era de fapt arogant si cinic. El crede ca Branham era un profet foarte smerit...nu vede decat ce vroia altul sa vada nu ce este in realitate.

    Un prost da zeciuiala zeci de ani, vede ca pastorul si-a facut vila, are masini de lux, calatoreste lunar la Krefeld sau in alte tari pe bani adunarii, ii creste burta tot mai mare, nu face mai nimic pentru oameni, pentru comunitate, pentru societate, dar ei continua sa dea si sa se faca ca nu vad nimic. Ce e asta? Naivitatea religioasa a credinciosului sectei de la mesaj.

    Branham a urat educatia din tot sufletul lui deoarece a asemuit-o cu ceva negativ, rau, diabolic, deoarece multe parti ale acesteia ii arata direct sau indirect ca el este gresit. ca el este manipulator, ca este fanatic, ca este mistic exagerat.

    Astazi la fel daca ai un pic de educatie si cultura atat biblica cat si generala, iti dai seama imediat cat de primitiva si limitata este secta asta numita "Mesajul Orei"...este o secta palida, fara viata, fara energie, nefericita, depresiva, plina doar de gandiri mistice imaginare si MULTE MULTE ASTEPTARI FALSE care se vor finaliza in dezamagiri dezastruoase pentru suflete, inimi, vieti, familii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am reascultat intreaga discutie a celor doi. Cu adevarat folositoare.

      Dumnezeu sa ii binecuvanteze.

      Ștergere

Omul intelept ataca idei, nu persoane. Asta este si legal si biblic.
Comentariile ce contin atacuri la persoana, defaimari, calomnieri, discriminari, rasism si limbajul neadecvat risca sa fie sterse.